Intre 4-6 septembrie 2014 s-a desfășurat la Sinaia a doua ediție a „MENTOR MEDIARE” – stagiu-maraton de formare profesională continuă gratuită adresat mediatorilor autorizați din România.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Mediere Ploiești și Școala de Formare F.M.M.M. România, în parteneriat cu Uniunea Centrelor de Mediere din România.

 “MENTOR MEDIARE” a fost conceput ca un eveniment de mentorat în cadrul căruia mediatorii cu experiență au împartășit colegilor din practica lor, adresat exclusiv aplicațiilor practice și concrete din domeniu.

Pe parcursul primelor două zile ale evenimentului, au fost organizate in paralel șapte cursuri de perfecționare care au acoperit o arie variată de tematici de actualitate în practica medierii, răspunzând întrebărilor concrete ale celor cca 110 de mediatori înscriși.

Cursurile au fost susținute în mod voluntar de formatori din cadrul Școlii de Formare F.M.M.M. România, care au înțeles necesitatea stabilirii unui nivel înalt de pregătire al mediatorilor autorizați în vederea implementării unor bune practici la un standard profesionist: Marina Ioana Alexandru, Gabriela Ichim, Anca Iacob, Lidia Frunza, Valentin Dragos Biro, Lucian Enache, Mugur Mitroi. “Evenimentul s-a adresat acelor mediatori care văd medierea ca o vocație și care înțeleg imperativul stabilirii unor practici unitare în domeniul medierii pentru succesul profesional. Ne-am propus să împărtășim din experiența noastră practică de zi cu zi, să aducem noutăți și schimb de informații concrete din domeniu”, declară dl. Mugur Mitroi, fondator F.M.M.M. România.

 

Partea a doua a evenimentului a avut loc sâmbătă 6 septembrie a.c., în cadrul Conferinței “Practica unitară în mediere – plus de valoare”. Au fost prezentate participanților și cele 2 proiecte de lege elaborate până în prezent de Uniunea Centrelor de Mediere din România, respectiv:

• Proiectul propus de Uniunea Centrelor de Mediere din România pentru corelarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 192/2006 cu Decizia Curții Constituționale a României din 7.05.2014. Acest proiect, care vizează în principal introducerea încercării de mediere ca o condiție prealabilă obligatorie în anumite tipuri de litigii, a fost depus din 02.07.2014 la Camera Deputaților și Guvern, grupuri parlamentare, birouri parlamentare, case de avocatură.

• Proiectul propus de Uniunea Centrelor de Mediere din România pentru modificarea Legii privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Printre cele mai importante modificări propuse, Proiectul U.C.M.R. vizează:

1) reglementarea dreptului de acces al fiecărui cetățean la procedura medierii ca procedură pealabilă obligatorie în anumite tipuri de litigii, posibilitatea dobândirii caracterului executoriu de către acordul de mediere, colaborarea mediatori-avocați/consilieri juridici;

2) reglementarea stagiului și examenelor profesionale;

3) organizarea la nivel județean a corpului profesional al mediatorilor din România prin descentralizare (Uniunea Corpului Profesional al Mediatorilor din România și Corpurile Profesionale Județene ale Mediatorilor);

4) prevederi suplimentare privind medierea în domeniul penal și al dreptului familiei.

Inițiatorii au anunțat că toate sugestiile și ideile pot fi comunicate la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. în vederea finalizării proiectului. U.C.M.R. va declanșa, în decursul următoarelor săptămâni, campania de strângere de semnături în scopul depunerii proiectului în Parlament pe cale de inițiativă cetățenească.

 

În închiderea evenimentului, organizatorii au oferit participanților concursuri și premii surpriză. Astfel, în cadrul unei atmosfere sărbătorești,

- a fost premiată mediatoarea care a străbătut cea mai lungă distanță pentru a participa la eveniment;

- a fost premiată și asociația profesională din afara U.C.M.R. cu cel mai mare număr de mediatori înscriși la eveniment – U.N.M.R.;

- au fost acordate 10 genți de laptop în cadrul tombolei; dar și 5 premii-surpriză în cadrul concursului de imitație „Recunoaște mediatorul”.

Mediatorii participanți au îmbinat astfel utilul cu plăcutul, obținând 20 de puncte de formare profesională continuă în mod gratuit.

 

Fondată în 2012, Asociația Centrul de Mediere Ploiești – asociație afiliată U.C.M.R. își propune să ajute prahovenii să-și rezolve conflictele în afara sălii de judecată, reducând costurile de bani, timp și stres, într-un cadru profesionist și confidențial; în același timp, asociația își propune să militeze pentru asigurarea unui cadru organizatoric pentru mediatori, astfel încât aceștia să dispună de condiții adecvate pentru mediatizarea și practicarea acestei profesii.

 

Fondată în 2010, Școala de Formare F.M.M.M. România este certificată de organizații de referință din domeniul ADR: Federal Mediation and Conciliation Service, Washington DC, S.U.A. și The Lord Slynn of Hadley European Law Foundation Londra, Marea Britanie.

Uniunea Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.) este federația natională înființată în 2005 care reunește asociații profesionale ale mediatorilor din toată țara.

 

Mădălina Calcan

Departament PR U.C.M.R.

Mobil: +40722239261

Tel./fax: +40213201535

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

www.ucmro.ro

Pentru a lasa un comentariu va rugam sa va inregistrati

Go to top