Modificarile repetate ale legislatiei nu conduc decat la incertitudine, perioade de tranzitie si neincredere.

Cu toate acestea, in acest moment avem nevoie de o modificare a legii. Noile reglementari trebuie in mod obligatoriu sa repare erorile care au condus la emiterea celor doua decizii de neconstitutionalite, precum si pe cele referitoare la obligativitatea asocierii, si acestea vadit neconstitutionale.

In plus, consider ca vor putea fi aduse imbunatatiri in clarificarea si coroborarea articolelor susceptibile de mai multe interpretari, in organizarea profesiei, extinderea obiectului de activitate al mediatorului,  reiterarea avantajelor oferite de solutionarea prin mediere a conflictelor (celeritate in ceea ce priveste incuviintarea acordului de mediere, confidentialitate, scutirea totala sau partiala a taxelor judiciare de timbru).

Astfel de reglementari nu fac altceva decat sa consolideze profesia pe piata solutionarii conflictelor.

Totodata, consider ca pot fi luate in considerare  si modificari institutionale cu impact redus asupra normelor generale care reglementeaza procedura jurisdictionala, precum alternativa la procedura contenciosului administrativ sau clauza de solutionare prin mediere stabilita in conventiile partilor, clauza prin care partile sunt obligate la mediere anterior procesului jurisdictional. Aceste demersuri vor fi posibile numai urmare unui dialog si acord institutional cu Ministerul Justitiei.

In lipsa unei dispozitii exprese a Uniuniunii Europene cu privire la obligativitatea medierii, un astfel de demers va aduce opozitia vehementa a profesiilor juridice, fapt care poate avea consecinte negative asupra intregului proiect de modificare a legii.

Nu contest ca pot fi impuse si acceptate si alte modalitati de eficientizare a medierii, dar din punctul meu de vedere nu sunt decat artificii si inginerii cu rezultate de moment, temporare, care ulterior ne vor repune intr-o situatie si mai delicata decat cea de astazi.

Stabilitatea si consolidarea profesiei sunt atributele pentru care militez si pe care le consider prioritati ale viitorului Consiliu de Mediere.

 

Iuliu Ursan

Mediator

Pentru a lasa un comentariu va rugam sa va inregistrati

Go to top