Pacea nu reprezinta absenta conflictului ci abilitatea de a-l gestiona - Dorothy Thomson.

Medierea în sine, catalogată ca o metodă alternativă de solționare a conflictelor, reprezintă doar o stare de spirit alternativă conflictului. 

 

 

 

Atunci când oamenii sunt destul de maturi încât să înțeleagă că adevărul absolut este o absolută utopie și că percepția fiecăruia formează realitatea sa incontestabilă, în acel moment de respect reciproc, ei încep să se gândească și la o soluție ”de mijloc” pentru diferențele lor de percepție.

Atunci și numai atunci, premizele colaborării sunt stabile, iar terenul resurselor umane este presărat cu percepții, emoții, orgolii, neînțelegeri și conflicte latente sau explicite. Acolo, pe terenul resurselor umane, medierea prinde cele mai frumoase rădăcini, deoarece starea de spirit a medierii poate preveni conflicte, poate crește lideri și forma manageri, poate contura cultură organizațională și poate contribui la motivarea angajaților.

 

In activitatea sa, managerul HR are multiple sarcini, care deseori se suprapun cu interesele conducerii intreprinderii contrare fata de cele ale salariatilor.

Astfel, plecand de la responsabilitatile managerului de resurse umane, putem identifica posibile situatii conflcituale ce pot apare si pe care acesta trebuie sa le gestioneze astfel incat sa nu degenereze in conflict. Printre atributiile managerului de resurse umane regasim:

1. Asigura interpretarea corecta si aplicarea politicilor de personal ale firmei;

2. Face parte din comitetul SSM;

3. Intermediaza raporturile dintre angajati si conducerea firmei;

4. Participa la solutionarea conflictelor de munca; 5. Participa la solutionarea plangerilor din partea angajatilor;

6. Face parte din comisia de ancheta a abaterilor disciplinare;

7. Face parte din comisia de evaluare profesionala a angajatilor; ​

 

Cu asteptari deseori contradictorii din partea numerosilor stakeholder-i, managerul de resurse umane jongleaza cu potentiale si latente conflicte, in special pe urmatoarele planuri:

- concedieri, modificarea pachetului de beneficii, evaluari de performanta, promovarea;

- modificarea perceptiilor planurilor de dezvoltare;

- elaborarea politicilor si procedurilor, definirea KPIs;

- schimbari organizationale. ​​

 

Cum poate managerul de resurse umane să se folosească de mediere pentru a obține colaborare, inițiativă și rezolvare? El poate identifica sursele si momentele generatoare de conflict in organizatii, care pot fi:

- comunicarea inficienta;

- difernete de opinie;

- resurse limitate;

- competitivitate;

- conflcite structurale;

- perceptii diferite;

- schimbari organizationale;

- teama

Managerul de resurse umane, "se poate folosi" de mediere ca un instrument de prevenire a escaladarii acestor conflicte si poate duce discutiile spre un plan Adult - Adult, care sa se concentreze pe solutii si sa disipeze emotiile negative.

Mediatorul va sti sa directioneze discutia catre punctul de intalnire a tuturor perceptiilor; catre acord.​

 

Beneficiile medierii pentru HR:

- solutie rapida;

- solutie durabila;

- mentine atmosfera pozitiva;

- solutie agreata, nu impusa;

- este in beneficiul tuturor partilor;

- optimizarea resurselor;

- aplaneaza confl ​i​ctele. ​

 

Sa amintim si ca acordul de mediere certificat de un mediator are valoare juridica si este opozabil eventualelor actiuni litigioase.

​Asadar, daca a devenit o practica a organizatiilor de a avea "abonament" la servicii juridice sau la servicii de consultant fiscala, eu vin si spun: haideti sa avem abonament la intelegere. Lucrati cu un mediator care sa poata contribui la atmosfera constructiva a organizatiei.

 

Prelegere sustinuta de doamna Ioana Petrescu - Mediator, in cadrul evenimentului Medierea - Instrument de lucru pentru HR, organizat de Asociatia Colegiul Mediatorilor.

 

Ioana Predescu - Mediator

www.biroudemediator.com.ro

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

tel: 0725.22.55.22

 

Pentru a lasa un comentariu va rugam sa va inregistrati

Go to top